Protejeaza plantele din casa udandu-le cu apa filtrata
Plantele de cameră au nevoie, pentru a se dezvolta frumos de patru lucruri de bază: apă, lumină, temperatură optimă și pământ fertil. Există totuși situații în care, deși toate condițiile sunt îndeplinite, plantele dau semne că nu le merge bine. Desigur, pot fi o mulțime de cauze, însă una dintre cele mai frecvent întâlnite este calitatea apei folosite la udare.
Apa de la robinet (fântână) sau apa îmbuteliată?
Nu există un răspuns standard, depinde de specificul fiecărei plante. Unele exemplare fragile preferă apa îmbuteliată, altele acceptă și apa de uz casnic. Cert este că, dacă trăiți într-o localitate în care calitatea apei este îndoielnică, cel puțin din punct de vedere al gustului (se distinge clorul), ar fi recomandat să evitați folosirea acesteia la udarea plantelor.
Clorul este întrebuințat în stațiile de epurare a apei pentru eliminarea microorganismelor care ne-ar putea afecta nouă sănătatea. Acest gaz însă, în cantități mai mari decât cele obișnuite, va dauna florilor. Dacă aveți multe plante și apa îmbuteliată reprezintă o alternativă costisitoare, folositi apa de la un sistem de filtrare pentru bucătărie.
Dacă stropiți plantele cu ajutorul unui pulverizator cu apă de la robinet veți observa că apar pete albe pe frunze. Acestea sunt depozite calcar, ce pot fi îndepărtate cu o cârpă moale sau cu un burete umezit. Utilizând apa filtrată, scapați de această problemă.
Duritatea apei și plantele
Dacă vă plac plantele de cameră şi vreţi să le îngrijiţi ca la carte, aveți destule motive să vă intereseze duritatea apei pe care o folosiţi. În unele regiuni apa e cu duritate mare, caracterizată printr-un conținut sporit de minerale, îndeosebi magneziu și calciu. Apa dură este inadecvată pentru plante.
Cum procedăm în acest caz? Adaugarea unui cartuș de dedurizare a apei la sistemul de filtrare amplasat în bucătărie va rezolva această problema.
Apa de ploaie
Este foarte portivită pentru udarea plantelor de cameră. Chiar ideală! Vă recomandăm sa o folosiți dacă aveţi posibilitatea s-o colectaţi. Daca nu, udați plantele cu apă filtrată, sau măcar lăsați apa cel puțin 24 de ore pentru a se elimina complet clorul.
Recomandare: Indiferent ce apă folosiți, nu udați niciodată plantele înainte de a verifica cu degetele umiditatea de la suporafața solului. Dacă le udați excesiv, ori le ”însetați”, tot ce ați clădit pînă atunci va fi într-un final de prisos. Plantele de cameră nu vor rezista.