Ghid: Ce filtru de apă să aleg?

Să alegi un filtru de apă nu este întodeauna ușor. Există mai multe tipuri de tehnologii de filtrare și ți le voi explica în detaliu în acest ghid. La finalul lui vei ști exact ce filtru să îți alegi.

De ce este bine să bem apă filtrată?

E mult mai ieftină decât apa la pet. Apa de la robinet ar trebui să fie potabilă și microbiologică. Cel puțin așa pleacă din stația publică de tratare (teoretic). Până în momentul în care ajunge în casa ta, din cauza conductelor vechi, calitatea apei se deteriorează. Deseori observăm o culoare ciudată (maronie) sau un gust și un miros neplăcut, din cauza substanțelor folosite în tratare (ex. clor). Cu un sistem complet de filtrare, scapi de aceste probleme iar apa devine potabilă, bună la gust și miros și cel mai important, microbiologic pură.

Există soluții pentru toate problemele din apă!

Este important să știi bine ce probleme există sau pot exista pe viitor în apa de la rețea sau din fântână. În funcție de tipul de apă pe care îl ai, și de problemele din ea, va trebui să alegi o anumită tehnologie de filtrare.

Pentru a vedea ce fel de substanțe ai în apă este recomandat să faci o analiză la un laborator specializat. Laboratorul îți va furniza un raport complet despre substanțele, bacteriile și virușii aflați în apa testată. Acest test costă aprox. 200 de lei și se realizează pe baza unor probe prelevate de la robinetul tău.

Dupa ce ai analizele, trimite-le și catre noi prin email (contact@filtro.ro) sau pe WhatsApp (0758.345.876). Noi îți vom recomanda soluția potrivită.

Cum transformi orice apă în apă potabilă?

După efectuarea analizelor este necesar să cunoști ce tipuri de sisteme de filtrare există și care sunt avantajele și beneficiile lor. Mai jos îți prezentăm toate tipurile de filtre de apă casnice.

Sistemele de filtrare cele mai folosite și eficiente sunt compuse din 1, până la 6 cartuse filtrante, montate în serie, și prin care se filtrează apa înainte de a fi consumată. După trecerea apei prin aceste cartușe filtrante, vei avea apă potabilă, bună la gust și fără impurități, bacterii și viruși.

1. Cartuș pentru eliminarea sedimentelor (PP)

Toate filtrele de apă sunt dotate cu acest tip de cartuș. Este compus din polipropilenă și are dimensiuni între 20 de microni și 1 micron. Practic, cartușul se comportă ca o sită fină prin care sunt oprite toate sedimentele mai mari decât gradul de filtrare al cartușului. Prin sedimente ne referim la nisip, mâl, rugină, etc.

Fiind primul cartuș care intră în contact cu apa, este și cel care se încarcă cel mai repede cu murdărie. După o perioadă de folosire este posibil să observi culoarea ușor schimbată. Cartuțul a oprit rugina, nisipul și alte impurități care se aflau în apă. Este cel mai ieftin cartuș (vezi preț) dintr-un sistem de filtrare și merită schimbat cât mai des.

💡 Recomandare: Dacă vrei să elimini doar sedimentele din apă, alege o carcasă clasică și un cartuș din polipropilenă. Aceasta se montează fie la intrarea apei în casă, fie sub chiuvetă.

2. Cartuș de filtrare cu carbon activ (CTO / GAC)

Majoritate sistemelor de filtrare a apei conțin cel puțin un cartuș de carbon activ (bloc sau granular). Carbonul activ se leagă chimic de anumiți contaminanți și îi păstrează în interiorul cartușului, lăsând să treacă doar apa curată. Acestea variază destul de mult în eficiență. Unele dintre ele elimina doar clorul, îmbunătățind gustul și mirosul, în timp ce altele elimină și o gamă largă de contaminanți (azbest, plumb, mercur și compuși organici volatili). Totusi, carbonul activ nu poate elimina în mod eficient poluanții comuni „anorganici”, cum ar fi arsenic, fluor, crom hexavalent, nitrat și perclorat (pentru asta ai nevoie de osmoză inversă). Cartușele de carbon sunt de două feluri, bloc de carbon (CTO) și carbon activ granular (GAC).

Bloc de carbon (CTO): cartușul bloc de carbon conține carbune activ pulverizat, care ia forma de blocuri sub presiune ridicată. Acest tip de cartuș este cel mai eficient datorită suprafeței mari care intră în contact cu apa. Eficiența lor depinde în mare parte de cat de repede curge apa prin ele.

Carbon activ granular (GAC): Aceste filtre conțin granule fine de carbon activ. Acestea sunt mai putin eficiente în comparație cu cele din bloc de carbon. Avantajul lor este acela că granulele fine de carbon sunt combinate cu alte materiale pentru a filtra și alți contaminanți, pe lângă clor.

💡 Recomandare: Un sistem economic de filtrare care conține filtru pentru sedimente și cartuș de carbon activ este FILTRO MF2 TOP. Este un filtru pentru blat, portabil.

3. Cartuș pentru dedurizare (DED)

Aceste tip de cartuș folosește un proces de schimb de ioni de calciu și magneziu (care se pot dezvolta în instalatii și echipamente sub forma de calcar) cu ioni de sodiu. Practic, rășina cationică absoarbe calcarul din apă și îl inlocuiește cu ioni de sodiu, nedăunători.

Este singura și cea mai eficientă metodă pentru dedurizare. Această rașină este identică cu cea din stațiile pentru dedurizare automate.

💡 Recomandare: Dacă pe lângă cartușul pentru sedimente și cel de carbon activ vrei și dedurizare, îți recomand sistemul FILTRO MF3 CLASIC.

4. Ultrafiltru cu membrană capilară (UF)

Filtrul cu membrană ultracapilară este practic o sită foarte fină (de 0.02 microni) care filtrează din apă impuritațile cele mai mici, dar și bacteriile și unii viruși. Acest tip de cartuș se poate înlocui cu un sterilizator UV. Păstrează mineralele în apă.

💡 Recomandare: Cele mai bune sisteme de ultrafiltrare cu membrană capilară de 0.02 microni pe care ți le recomand sunt FILTRO UF4 CLASIC și FILTRO UF5 BLACK. Sistemul clasic este puțin mai voluminos, dar are consumabile mai ieftine, pe când sistemul black este foarte compact (doar 10 cm grosime).

5. Filtru pentru alcalinizarea apei (creștere PH)

Filtrele alcaline au rolul de a modifica PH-ul bazic (mai mic de 7) în PH alcalin (mai mare de 7). Filtrele alcaline măresc PH-ul apei prin adîugarea de minerale precum calciu, magneziu, sodiu și potasiu. PH-ul apei alcalinizate cu acest tip de filtre se va mari cu până la 2 puncte. Apa alcalină are în compoziția sa mai mult oxigen și minerale alcaline față de apa acidă sau neutră.

Câteva dintre cele mai importante beneficii ale apei alcaline: detoxifiază, hidratează, oxigenează și îmbunătațește sistemul imunitar. Cartușul de alcalinizare este unul suplimentar și se poate monta după orice sistem de filtrare.

💡 Recomandare: Un sistem de filtrare foarte elegant care conține și cartuș de alcalinizare a apei este FILTRO MF5 ALCALIN. Dar, dacă vrei și ultrafiltrare (UF) dar și alcalinizare (PH), alege sistemul 2 în 1, FILTRO UF6 ALCALIN.

6. Membrană cu osmoză inversă (RO)

Cea mai bună tehnologie de filtrare este cea prin osmoză inversă. Procesul de filtrare prin osmoză inversă reprezintă împingerea apei cu presiune printr-o membrană semi-permeabila care va bloca particulele mai mari și va permite doar moleculelor de apă să treacă (H2O).

Osmoza inversă este singura care elimină din apa toți contaminanții nedoriți precum arsenic, fluor, crom hexavalent, nitrați, nitriți, mangan, perclorat, etc. Citește mai multe în articolul „Totul despre filtrele cu osmoză inversă„.

Acest tip de filtrare este cel mai bun, iar apa rezultată se va încadra mereu în limitele legii apei potabile. În plus, recomandăm filtrarea prin osmoză inversă mai ales daca ai apă de la fântână/puț sau dacă ai copii mici acasă.

💡 Recomandare: Cele mai complete sisteme de filtrare disponibile pe piață sunt FILTRO PURE 6M, FILTRO CALCIUM 6MC și FILTRO BALANCE 6MB.

Ce ar trebui să fac acum?

Dacă ai înțeles ce face fiecare filtru în parte, comandă-ți unul chiar acum. Instalarea este uțoara ți dureaza doar câteva minute. Vezi ghidul de instalare.

Dacă totuși mai ai întrebări, scrie-ne un email (contact@filtro.ro), sună-ne (0752.345.876) sau vizitează-ne la Showroom. Experții FILTRO.ro te vor ajuta să alegi cea mai bună soluție de filtrare a apei tale.